9 februarie 2017. O zi de joi dar nu orice zi de joi. Sunt pe cale să îmi vad cu ochii visul de a merge la Paris. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc trebuie să mă întorc puțin în timp.

Era decembrie 2016, o zi obisnuită la birou. Îi dau soțului meu, care lucrează într-un birou vecin, semnalul că am facut cafeaua. Torn licoarea în cești și, printre câteva inghițituri, facem un bilanț al anului ce tocmai se încheie.

-A fost un an bun. Mi-am renovat biroul, am terminat toate proiectele, am câștigat destul cât să mergem în două concedii și am putut să facem și câteva investiții în lucruri de care aveam nevoie, zic eu mângâind telefonul nou si laptopul ce era deschis în fața mea.

– Așa e, mă aprobă îngândurat Florin. Dar e loc de și mai bine. În următoarele două minute îmi face lista scurtă cu cele mai importante cheltuieli din urmatoarele trei luni, în stilul caracteristic. Îl ascult până la un punct după care cad în visare. E prea devreme ca să îmi fac griji pentru ziua de mâine, darămite pentru următoarele trei luni. Oricum își face el griji pentru amândoi, pardon, pentru toti patru. El e capul limpede și contabilul familiei.

Când face o pauză, nu mă pot abține și pun sare pe rană.

-Am un singur regret! Ce fain era dacă reușeam să mergem anul ăsta și la Paris! Mă așteptam să sară de pe scaun, să îmi reproșeze faptul că sunt inconștientă. Oricum era doar așa, ca să am motiv să il pup și să îl împac. Dar trebuie să recunosc că și dorința de a merge în doi la Paris era la fel de puternică precum dorința matinală de a-l tachina puțin.

Spre mirarea mea am surprins o privire ghidușă și un zâmbet în colțul gurii. Câteva ore mai târziu primesc de la el un mesaj pe WattsApp. Deschid și rămân cu gura căscată. Erau două bilete de avion pe numele noastre spre Paris, însoțite de mesajul: “Ca să vezi că ți-ai atins toate obiectivele pe 2016. Te iubesc! ” Mai aveam puțin și cădeam din picioare. Și nu e ca și cum nu aș mai fi plecat de acasă. Am lucrat doi ani pe vase de croazieră și am văzut cele mai frumoase locuri din lume și în plus am tot călatorit prin Europa și până să se nască copiii și după aceea. Dar Parisul…Parisul exercită pentru mine o atracție aparte. Este expresia romantismului absolut, apogeul oricarei povești de iubire…înțelegeți voi, dorințe de femeie îndragostită de douăzeci de ani de același bărbat.

Două luni au zburat. A venit și ziua mult așteptată! Și, cum totul are un preț, în dimineața plecării tot ce rămăsese neterminat a dat navală peste noi. Am plecat la aeroport cu întârziere de o oră. Dacă nimeream într-un ambuteiaj sau era aglomerat, aveam șanse mari să pierdem avionul. Nu a fost așa. Am ajuns exact la fix. Am facut check-in, am urcat în avion și dupa noi au închis ușa. Ce să mai! Ne era scris să ne întâmplăm și la Paris! Ce s-a petrecut în următoarele 4 zile mi-a depășit orice imaginație! Daaar… vă mai povestesc și mâine.

În seara asta adorm cu versurile unui cântec celebru pe buze: “Aux Champs – Elysees…”

Prefer să rămân cu Champs Elysees în minte, fix așa, cum l-am găsit noi în februarie, nu împânzit de polițiști și stropit cu sânge. Dumnezeu să aiba grijă de noi toți!

Va urma…   #imperfecta #Parismonamour